Hiperboreea – mit sau realitate?

Arctica pe harta lui Gerardus Mercator. Anul 1595

 

Miturile tuturor popoarelor amintesc de o țară minunată, in care anul întreg e vară, unde oamenii savurează viața și nu cunosc nici griji și nici necazuri. Imaginea acestei țări întruchipează în sine amintii ea despic patria ancestrală a omenirii, unde exista o limbă comună și de unde pornesc toate culturile. Salvăndu-se de potopul cel mare, locuitorii acelei țări minunate s-au împrăștiat prin toată lumea, astfel luând naștere diverse popoare și limbi. Amintirea despre această țară necunoscută a rămas în fiecare cultură, chiar dacă este pomenită cu denumiri diferite.

Grecii antici o numeau Hiperboreea. Hiperboreea înseamnă „țara de după Bo- reu”, adică de după Vântul nordic. în multe privințe, soarta ei se aseamănă cu cea a Atlantidei: ambele sunt cuprinse de taină și, conform legendelor, ambele au atins cel mai înalt nivel al civilizației și ambele au dispărut. Dacă existența Atlantidei nu este confirmată nici prin mărturii istorice, nici prin descoperiri arheologice, Hiperboreea a lăsat drept mărturie o mulțime de urme – sculpturi în piatră, picturi și inscripții rupestre păstrate parțial. Cercetările din ultimii ani au căpătat o mare rezonanță în presă: unii admit cu toată seriozitatea că strămoașa culturii mondiale și a unui popor unic, care a existat cândva, a fost în sfârșit găsită și în viitorul apropiat va fi studiată detaliat.

Mărturiile despre Hiperboreea au apărut încă în antichitate. Herodot (sec. IV î.Hr.,) scrie că hiperboreenii locuiau după Munții Riphei, mai la nord de sciți. Pliniu cel Bătrân îi menționează pe hiperboreeni ca fiind un popor real, vechi, care locuia lângă Cercul Polar și avea relații cu elenii prin cultul lui Apollon Hiperboreeanul. În „Na- turalis Historia”, el menționează: „După Munții Riphei, de cealaltă parte a Aquilonului, locuiește un popor fericit, hiperboreenii, care ajung să trăiască până la o vârstă înaintată și sunt cunoscuți pentru legendele lor minunate. Se crede că acolo se află dezlegarea tainelor lumii și ultimele limite de rotație a astrelor. Soarele luminează acolo timp de jumătate de an, astrele răsar o singură dată pe an, când are loc solstițiul de vară, și apun doar la solstițiul de iarnă. Această țară se află toată în partea Soarelui, are o climă favorabilă și este lipsjtă de orice vânt dăunător. Acolo, certurile și bolile nu sunt cunoscute, locuitorii mor doar după ce duc o viață îndestulată”.

O hartă a lui Mercator servește drept mărturie mai recentă în ce privește existența Hiperboreei.

Arctica pe harta lui Gerardus Mercator. Anul 1595
Arctica pe harta lui Gerardus Mercator. Anul 1595

Gerardus Mercator a fost un cartograf flamand care, în jurul anului 1544, a alcătuit o hartă exactă a lumii. Nu se știe care au fost sursele acestei hărți: de exemplu, pe ea este redată strâmtoarea dintre Asia și America, despre care Europa a aflat doar în anul 1728, după expediția lui Bering. Este surprinzător faptul că Groenlanda este indicată pe hartă fără calota de gheață, iar Polul Nord este împărțit în patru părți de râuri, la mijloc aflându-se o mare imensă – astfel descriau cei vechi această tară. Chiar la Pol este desenată „piatra neagră”, cunoscută în cultura hindusă și budistă cu numele de Sfântul Munte Meru. în descrierea hărții, Mercator menționează că râul îndreptat spre Groenlanda rămâne sub gheață trei luni. Rezultă că, în alte vremuri, în acele locuri, domina o climă mult mai blândă, favorabilă traiului. Dacă acceptăm această versiune, devine clar cum au apărut pe teritoriile dintre India și Scandinavia arienii blonzi cu ochii albaștri. Aceștia erau hiperboreenii care au migrat!

În Rusia, enigma Hiperboreei este cercetată de savantul Valeri Dioinin, care deja de cincisprezece ani este conducătorul expedițiilor spre nord. El presupune că așezările hiperboreenilor se puteau afla în regiunea Murmansk, în raionul Seidoser. în timpul ultimelor expediții a fost descoperit sistemul unor edificii de apărare, construite din plăci geometrice regulate, bușteni îmbinați, bolovani forați, cu semne ciudate și picturi încrustate pe ei.

Este imposibil să crezi că toate acestea sunt opera naturii. Nu departe de Muntele Ninchurt, cercetătorii au găsit un fragment de zid puternic din piatră și un baraj îngrădit cu pietre, probabil, pentru apa. Iar pe o stâncă poate fi deslușită o pictură de dimensiuni mari, „Bătrânul Koivu”, care le este cunoscută vechilor locuitori ai Seidoser-ului. Conform legendei, in stâncă a fost zidit un dumnezeu „străin”, suedez.

In anul 1922, expediția sovietică, condusă de A. Barcenko, s-a confruntat cu fenomene surprinzătoare. Observând un puț ciudat, membrii expediției au vrut să coboare înăuntru, însă n-au reușit, pentru că pe fiecare dintre ei, în momentul nd pornea în jos, îl apuca o frică inexplicabilă, comform relatărilor unui localnic, „aveai senzația ți se scoate pielea de pe carne vie”. Materialele expediției au fost declarate secrete, iar fântâna nu reușit nimeni s-o găsească. în schimb, a fost descoperit un imens adăpost subteran la adâncimea de 4 metri, de la care pornește un tunel astupat cu turbă, care duce în partea opusă a lacului, spre muntele Nichurt. Descoperirea acestora a produs o impresie puternică asupra cercetătorilor, cu toții afirmând la unison că este imposibil să existe un asemenea tunel. V. Diomin presupune că tunelul putea duce spre spațiul sacral al hiperboreenilor, iar acest fapt le-a creat senzația de frică cercetătorilor sovietici.

Si filosoful român Vasile Lovinescu prezintă o viziune elaborată asupra mitului hiperporeenilor, în lucrarea sa „Dacia hiperboreeană”. Conform opiniei lui, poporul inițiat al hiperboreenilor migrează în diferitele cicluri istorice, în zone geografice cu o semnificație sacră aparte. Una din etapele acestei migrații a hiperboreenilor a fost în Dacia, iar tradiția spirituală dacică este ‘urmașa” culturii lor.

Biserica de pe Muntele Meru. Thangka, pictura budista sacra pe pânza
Biserica de pe Muntele Meru. Thangka, pictura budista sacra pe pânza

Oriunde s-ar afla Hiperboreea, ea este de negăsit, pentru că timpul a șters aproape toate urmele. Pe deasupra, savanții nici nu reușesc să constate care a fost motivul dispariției ei. Există o părere comună precum că soarta enigmaticei țări a fost determinată de o catastrofă globală, acum 10-12 mii de ani, în urma căreia axa planetei s-a deplasat cu 15 grade. Legendele vechi descriu în mod diferit această catastrofa. Tratatele chineze relatează că Soarele nu a răsărit câteva și „părțile lumii și-au schimbat locurile. Bolta, cerului s-a rupt, Pământul și-a pierdut echilibrul. Cerul s-a înclinat spre nord-vest. Soarele și stelele s-au deplasat. Deoarece la sud-est Pămâri era mai scobit, apele și mâlul s-au îndreptat într-acolo. Iar în papirușii din Egiptul Antic găsim că iarna venea atunci când trebuia să vina vara, lunile au urmat în sens invers. Catastrofa globală a făcut să dispară pentru totdeauna civilizația hiperboreenilor, împreună cu toate tainele ei.

(Visited 403 times, 1 visits today)
Click to rate this post!
[Total: 5 Average: 3.6]

Lasă un răspuns

1 0

Abonează-te prin mail:

Delivered by FeedBurner