Categorie: Inexplicabil

Un film documentar difuzat duminică seară de canalul de televiziune Discovery a relevat că echipajul navei spațiale Apollo 10 a înregistrat ''o muzică bizară'' în 10 mai 1969, în timpul survolării feței ascunse a Lunii, când comunicarea radio cu Pământul era întreruptă, informează luni AFP și ziarul spaniol ''ABC''. Transmis în cadrul programului ''Arhive neexplicate ale NASA'', filmul prezintă atât sunetele ciudate, cât și comentariile pline de uimire ale celor trei astronauți, comandantul Thomas Stafford, pilotul modulului de comandă, John Young, și pilotul modulului lunar, Eugene Cernan. Aceștia efectuau un zbor de repetiție generală în vederea realizării istoricei misiuni Apollo 11, care a ajuns pe Lună în 21 iulie 1969. Sunetele au durat aproximativ o oră, iar înregistrarea a fost transmisă turnului de control din Houston (statul american Texas), unde a fost arhivată. Banda sonoră a reapărut în 2008, dar duminică a fost pentru prima dată accesibilă marelui public. ''Auziți? Acest fluierat?", întreabă Eugen Cernan în înregistrarea menționată. ''Sună, să spunem, precum muzica spațiului exterior. Este cu adevărat o muzică ciudată!'', continuă el, în timp ce nava spațială se găsea în dreptul feței ascunse a Lunii, fără niciun fel de legătură radio cu Pământul. Cosmonauții au fost atât de surprinși de acest fenomen încât au discutat între ei dacă este bine s-au nu să semnaleze centrului de control cele întâmplate. Ei se temeau ca nu cumva să nu fie luați în serios și să-și compromită posibilitatea de a mai participa și la alte expediții în spațiu, potrivit emisiunii de la Discovery. Un astronaut care a făcut parte din misiunea Apollo 15, Al Worden, apare în reportaj și acuză agenția spațială americană (NASA) de a fi ''reținut informația'', care, în opinia lui, ar fi fost de mare interes, inclusiv în momentul respectiv. ''Emițătoarele radio ale celor două aparate, modulul lunar și modul de comandă (care erau fixate unul de celălalt), interferau'', a explicat, în documentar, un inginer de la NASA. Al Worden pune la îndoială acest lucru. ''Logica îmi spune că dacă s-a înregistrat ceva acolo, trebuie să fi fost ceva'', a spus el. AFP amintește că John Young a efectuat ulterior încă un zbor spre Lună, cu Apollo 16, iar Eugene Cernan a fost comandantul misiunii Apollo 17, ultima care a mai ajuns pe Lună până în prezent.
Posted in Inexplicabil

Muzică bizară captată pe Lună in 1969 (audio)

    Un film documentar difuzat de canalul de televiziune Discovery a relevat că echipajul navei spațiale Apollo 10 a înregistrat ”o muzică bizară” în…

Citește mai mult ...
Fantomele din Amityville
Posted in Inexplicabil

Fantomele din Amityville

Cea mai cunoscuta si totodata înfioratoare poveste cu stafii a sfârsitului de secol e probabil cea din Amityville, New York, care s-a petrecut în casa…

Citește mai mult ...
Istoria disparițiilor din Triunghiul Bermudelor
Posted in Inexplicabil

Istoria disparițiilor din Triunghiul Bermudelor. [2/5]

Partea a doua Sa mai adaugam aici si incredibila disparitie a avionului pilotat de Antoine de Saint-Exupery, plecat la sfârsitul lunii iulie 1944 de pe…

Citește mai mult ...
Istoria disparițiilor din Triunghiul Bermudelor
Posted in Inexplicabil

Istoria disparițiilor din Triunghiul Bermudelor. [1/5]

  Din cele mai vechi timpuri au circulat povesti mai mult sau mai putin reale, mai mult sau mai putin credibile, referitoare la ,,corabii fantoma”…

Citește mai mult ...
Relicve care vorbesc despre contactele dintre civilizatia umana si cele extraterestre
Posted in Inexplicabil

Relicve care vorbesc despre contactele dintre civilizatia umana si cele extraterestre

Relicve care vorbesc despre contactele dintre civilizatia umana si cele extraterestre continua sa apara. O serie de artefacte mayase descoperite de arheologi atesta aceste întâlniri…

Citește mai mult ...
National Geographic : „Străinii există pe Lună” (documentar)
Posted in Inexplicabil

National Geographic : „Străinii există pe Lună” (documentar)

Un documentar realizat de  National Geographic ridică semne de întrebare cu privire la ceea ce există pe Lună. Acesta se numește „Străinii există pe Lună”…

Citește mai mult ...
Poiana Diavolului din Siberia
Posted in Inexplicabil

Poiana Diavolului din Siberia

În apropiere de satul Kova din regiunea Krasnoyarsk din Rusia, în mijlocul unei păduri, se află o pajişte misterioasă, de formă ovală, unde au loc…

Citește mai mult ...
Misterul profețiilor de la Fatima
Posted in Inexplicabil Religie

Misterul profețiilor de la Fatima

Despre miracolul de la Fatima ştiţi: trei tineri păstori portughezi sunt martorii apariţiei Fecioarei Maria.Lucia Santos şi verişorii ei, Jacinta şi Francisco Marto, au fost…

Citește mai mult ...
Urmele paşilor diavolului
Posted in Inexplicabil

Urmele paşilor diavolului

Unul din cele mai terifiante fenomene inexplicabile pentrecute în ultimele două secole a fost amplu dezbătut în ziarele vremii, oamenii superstiţioşi fiind ferm convinşi că…

Citește mai mult ...
Energiile magice ale catedralelor gotice
Posted in Inexplicabil Religie

Energiile magice ale catedralelor gotice

În toată lumea există locuri care emană o energie extrem de puternică. Aflate pe vârfuri de munţi, pe coline sau în păduri, în preajma unor…

Citește mai mult ...
Misterele Contelui de Saint-Germain, posesorul secretului tinereţii veşnice
Posted in Inexplicabil

Misterele Contelui de Saint-Germain, posesorul secretului tinereţii veşnice

Marele iluminist şi rozicrucian care s-a autointitulat Contele de Saint-Germain este, în mod indiscutabil, cea mai enigmatică personalitate a Istoriei moderne. Numele său era într-o…

Citește mai mult ...
Blestemul lui Tutankhamon
Posted in Inexplicabil

Blestemul lui Tutankhamon

Dupa cîteva luni de la deschiderea mormîntului lui Tutankhamon au început ghinioanele. „Moartea va atinge cu aripile ei pe cel care îl va tulburã pe…

Citește mai mult ...
Stranie magie pe care o posedă părul uman
Posted in Inexplicabil

Stranie magie pe care o posedă părul uman

Din cele mai vechi timpuri, se considera o ruşine să se reteze părul fetelor şi al femeilor, deoarece părul lung, împletit în cozi, era semnul…

Citește mai mult ...