Blestemul templierilor care a ucis 13 regi

Blestemul templierilor care a ucis 13 regi

În 1307, în Franţa, organizaţia Cavalerilor Templieri este destrămată de către regele francez Filip al IV-lea, iar membrii sunt arestaţi, împreună cu Marele Maestru al ordinului, Jacques de Molay.

Templierii sunt acuzaţi de erezie, dar, de fapt, regele Franţei pusese ochii pe fabuloasele bogăţii ale templierilor. Sub tortură, Marele Maestru recunoaşte că aveau ca obiect de veneraţie pe Baphomet (extraterestrul din Chivotul lui Moise adus o dată cu acesta de către templieri în Europa). Marelui Maestru i se promite viaţa şi chiar libertatea în schimbul unei părţi din tezaurul ordinului.

Blestemul templierilor care a ucis 13 regi

Jacques de Molay este judecat şi găsit vinovat şi, contrar promisiunii care i s-a făcut, este condamnat la temniţă pe viaţă, ceea ce-l determină ca să renege toate declaraţiile şi să denunţe în gura mare abuzurile. În aceste condiţii, în martie 1314, Marele Maestru este condamnat la moarte şi ars pe rug la Paris. De la înălţimea rugului, Marele Maestru al cavalerilor templieri aruncă un “blestem-profeţie”: “Tu, Papa Clement, tu, mare inchizitor şi tu, rege Filip, într-un an de zile vă chem la Judecata lui Dumnezeu. Rege Filip, blestemat să fii până la al treisprezecelea neam”.

Acest blestem a fost dus la îndeplinire de către templieri în secolele 14-15, 13 regi din dinastia Capet, începând cu Ludovic al X-lea al Franţei şi terminând cu Richard al III-lea al Angliei, au murit asasinaţi de către templierii scăpaţi. În 1314, templierii ce nu au fost omorâţi au jurat să ducă la îndeplinire blestemul aruncat de către Marele Maestru, să facă o republică mondială, şi să distrugă Vaticanul.

În mai puţin de un an, Papa Clement al V-lea, Marele Inchizitor şi regele Filip al IV-lea, mor asasinaţi. Papei Clement al V-lea i se pune sticlă pisată în mâncare. Marele Inchizitor al Franţei, Guillaume Impert, este otrăvit. Filip al IV-lea Cel Frumos, rege al Franţei, este găsit fără cunoştinţă în pădure, în urma unei partide de vânătoare. Moare câteva zile mai târziu fără să poată să pronunţe un sunet.

După ce în Franţa au stins linia regelui Filip al IV-lea (fiii şi nepotul acestuia fiind otrăviţi rând pe rând înainte să împlinească vârsta de 33 de ani), templierii îi urmăresc linia din Anglia, ştiindu-se faptul că Isabela, fiica acestuia, s-a căsătorit cu regele Eduard al II-lea.

Iată lista celor 13 regi şi prinţi, omorâţi de templieri, din sângele lui Filip al IV-lea Cel Frumos:

– Ludovic al X-lea (fiul lui Filip, rege al Franței) – mort otrăvit.

– Ioan I Postumul (fiul lui Ludovic al X-lea) – născut în urma morţii tatălui său, este încoronat ca rege al Franţei când avea doar câteva zile, moare otrăvit chiar în ziua încoronării.

– Filip al V-lea (al doilea fiu al lui Filip al IV-lea) – rege al Franţei. Moare otrăvit după o domnie de câţiva ani. Nu lasă moştenitori de parte bărbătească.

– Carol al V-lea (cel de-al treilea fiu al lui Filip al IV-lea) – rege al Franţei. Moare otrăvit după o domnie scurtă. Nu lasă moştenitori de parte bărbătească.

– Edward de Woodstock, “Prinţul negru”, strănepotul lui Filip al IV-lea, moare înainte să ajungă rege, într-o bătălie în Aquitania.

– Richard al II-lea, fiul Prinţului Negru, ajuns rege al Angliei la vârsta de 10 ani, va fi detronat de către vărul său, Henric Bolingbroke şi asasinat în temniţă.

– Henric al IV-lea – fiul lui John Gaunt, baron de Lancaster, stră-strănepotul lui Filip al IV-lea, se încoronează ca rege al Angliei, dar este otrăvit lent şi moare de o boală incurabilă şi chinuitoare.

– Henric al V-lea (fiul lui Henric al IV-lea) – rege al Angliei. Moare de “dezinterie”.

– Henric al VI-lea (fiul lui Henric al V-lea) – ajunge rege al Angliei. Moare asasinat în Turnul Londrei.

– Eduard al IV-lea – primul rege al Angliei din Casa de York. Moare pe neaşteptate în condiţii necunoscute.

– Eduard al V-lea (fiul lui Eduard al IV-lea) – rege al Angliei încoronat minor. Atât el cât şi fratele lui, Richard de Shrrewsbury, sunt strangulaţi în Turnul Londrei. Vina unei fapte atât de odioase a fost aruncată în cârca lui Richard al III-lea, unchiul lor.

– Richard al III-lea (frate al regelui Eduard al IV-lea şi ultimul rege din Casa de York) – rege al Angliei. Moare în condiţii violente în bătălia de la Bosworth, când dinastia de York este schimbată cu dinastia Tudorilor.

(Visited 443 times, 1 visits today)
Click to rate this post!
[Total: 2 Average: 4.5]

Lasă un răspuns

1 0

Abonează-te prin mail:

Delivered by FeedBurner