Misterioasele sfere de piatra

Misterioasele sfere de piatra

Cele mai ciudate sfere de piatră, practic niște bolovani uriași, se găsesc de-a lungul plajei Koekohe de pe coasta Otago din Noua Zeelandă, între Moeraki și Hampden. Sunt cunoscuți sub denumirea de Bolovanii Moeraki și sunt împrăștiați în toată zona fie izolat, fie în grupuri.

Legendele locale povestite de băștinașii Māori explică faptul că acești bolovani sunt resturile de coșuri cu ţipari, tigve si cartofi dulci care au ajuns pe uscat din epava Arai-te-uru, o canoe uriașă. Această legendă spune că bolovanii s-au format din rămășitele naufragiului iar un promontoriu stâncos din apropiere ar fi corpul căpitanului acelei canoe.

În realitate, după numeroase analize științifice, s-a constatat că acești bolovani sunt formați din nămol, argilă fină și noroi, cimentate de calcit, datând din perioada Paleocen, de aproximativ 56-66 de milioane de ani. Se pare că au luat naștere pe fundul mării într-o perioadă care coincide cu dispariția dinozaurilor de pe pământ.

Misterioasele sfere de piatra

„Geologii oferă altă varianta şi anume că Bolovanii Moeraki s-au format prin sedimentarea depozitelor în jurul unui miez, exact ca şi în cazul perlelor, în jurul unei particule de nisip. Oricum ar fi, pietrele de câteva tone şi înălţimi de până la trei metri reprezintă principala atracţie din sudul Noii Zeelande.” (media.imopedia.ro)

În 1848 artistul W.B.D. Mantell a schițat plaja și bolovanii, în desenul său apărând mai mulți bolovani decât se găsesc acum pe plaja respectivă. Lucrarea se află în prezent în biblioteca Alexander Turnbull Library din Wellington.

Bolovanii au fost descriși oficial în 1850 în rapoartele coloniale și numeroasele articole populare de la acea dată.

Recent, cei aproximativ 50 de bolovani au devenit o atracție turistică, ilustrați în paginile web și ghidurile turistice.

Dar aceste sfere de piatra nu sunt cele ridica cele mai mari semne de intrebare, in Costa Rica au fost descoperite altele si mai enigmatice.

Primele sfere au fost gasite in anii 1930 in timpul defrisarilor din jungla. In goana lor dupa aur, multi muncitori au detonat ciudatele „mingii” de piatra, gandindu-se ca in interiorul lor au fost ascunse comori de valoare. Dar, nu au gasit nimic.

In prezent, sunt peste 300 de sfere dezgropate din paduri. Cu dimensiuni variind de la 7 centimetri la 2,5 metri, ele prezinta, de asemenea, diferite „solutii” de finisare. Unele sunt adanc gravate, altele perfect netede. Majoritatea au fost realizate dintr-o roca magnetica.

Misterioasele sfere de piatra

Dupa multi ani de studii, cercetatorii au ajuns la concluzia ca sferele tin de vechea cultura Diquis, care a prosperat intre anii 700 si 1500. Cele mai vechi dintre aceste structuri dateaza din anii 300.

Daca acest aspect a fost oarecum descifrat, ramane necunoscut rolul acestor sfere. De ce au fost ele fabricate si care a fost functia lor in societatea acelor vremuri? Nu se stie. Un mister care are toate sansele sa ramana nedezlegat, avand in vedere ca oamenii de stiinta cunosc prea putine elemente concrete despre cultura Diquis.

(Visited 490 times, 1 visits today)
Click to rate this post!
[Total: 2 Average: 5]
1 0

Abonează-te prin mail:

Delivered by FeedBurner