Bill Gates, un filantrop prea mult denigrat

Bill Gates, un filantrop prea mult denigrat

Urmărește-ne pe Facebook:

Articol publicat de Formula As

Fondatorul Microsoft, Bill Gates, avertiza încă din 2015 că omenirea este pândită de riscul declanșării unei pandemii. Și că nu este nici pe departe pregătită pentru un asemenea eveniment catastrofal. Apoi, de îndată ce predicțiile sale s-au adeverit, miliardarul s-a pus în mare vite­ză pe căutat soluții, finanțând cercetările pentru nu mai puțin de șapte vaccinuri împotriva noului coro­navirus. Unii îl aplaudă acum, etichetându-l drept vizionar și filantrop. Alții spun că nu le miroase bine ceva, în toată povestea, și că în spatele acțiu­nilor lui Bill Gates s-ar putea afla lucruri necurate. Care or fi ele?

Miliardar la 20 de ani

Bill Gates provine dintr-o familie înstărită din Seattle. Tatăl lui era un avocat de success, iar ma­ma, în mod atipic pentru acele vremuri în care cele mai multe femei erau nedespărțite de șorțul de bucă­tărie, era o doamnă pe cât de elegantă, pe atât de implicată social. Făcea parte din comitetul direc­tor al companiei „First Interstate BancSystem”, dar și al organizației non-profit „United Way of America”, dedicată acțiunilor caritabile. Bill Gates a recunoscut, de altfel, că tocmai de la mama lui a învățat cel mai mult, ea stimulându-i curiozitatea față de felurite subiecte interesante. O curiozitate care nu avea să se stingă niciodată. Bill Gates a fost mereu avid de cunoaștere. Despre el se spune că este capabil că citească peste 100 de pagini pe oră și să rețină aproape toată informația parcursă. În preajma adolescenței, ar fi stat cât era ziua de lungă numai în dormitorul lui, citind tomuri întregi. Observând această tendință, mama băiatului a intervenit din timp, silindu-l să socializeze iar și iar, prin participarea la felurite evenimente. Când a împlinit 13 ani, familia a decis să-l mute la o școală privată. Într-un documentar intitulat „În mintea lui Bill”, miliardarul american mărturisește că a luat examenul fluierând și a intrat în noua școală unde avea să facă din start furori scriind primul său program software și punându-se, alături de câțiva colegi, pe făcut bani din munca lor de mici IT-iști. În 1973, Bill Gates a intrat la prestigioasa Univer­si­tate Harvard, pe care a părăsit-o, însă, după o vre­me, pentru a se dedica dezvoltării propriilor sale pro­iecte. La 20 de ani, el a fondat alături de un pri­eten compania „Microsoft”, iar la 31 de ani, era deja miliardar. Cel mai tânăr miliardar al timpurilor sale.

Bill Gates, un filantrop prea mult denigrat
Bill Gates la 28 de ani

Fondatorul Microsoft, acum în vârstă de 64 de ani, nu este doar un bogătaș oarecare, ci al doilea cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la 102 miliarde de dolari. Vorbind despre această su­mă colosală, prestigioasa publicație „Business Insider” afirmă că dacă Gates s-ar apuca să toace în fiecare zi câte un milion de dolari, tot i-ar lua nu mai puțin de 245 de ani să-și cheltuiască întreaga avere…

De altfel, Bill Gates este cât se poate de con­știent că bogăția sa atinge proporții astronomice. În trecut, atât el, cât și soția sa, Melinda, au spus că nu consideră un lucru drept că sunt atât de avuți. Motiv pentru care dedi­că, de ani buni, sume uriașe unor ca­uze filantropice, derulate în special prin fundația lor, denumită „Bill & Melinda Gates Foundation”. Aceasta a fost lansată încă din anul 2000 și, grație activelor estimate la peste 46 de miliarde de dolari, este considerată cea mai bogată fundație pri­vată de pe mapamond. Printre pricipalele ei scopuri declarate se numără, la nivel global, un aspect care astăzi se află pe buzele tuturor: îmbu­nătățirea siste­mului de sănătate.

Fondatorul Microsoft este, așadar, la această oră, un veteran al cruciadelor în domeniul sănătății. În urmă cu circa un deceniu, el a fost impresionat de un articol de presă care vorbea de numărul mare al deceselor cauzate de boli diareice, în Africa. Informația l-a afectat pe Bill Gates, în condițiile în care asemenea cazuri nefericite sunt în Occident o raritate. Filantropul s-a apucat să studieze problema temeinic, citind o grămadă de cărți și consultându-se cu fel de fel de specialiști. „Nu mi-am imaginat ni­ciodată că voi şti atât de multe despre caca”, a mărturisit el, franc. Problema cea mare, a con­clu­zionat miliardarul, are de-a face cu lipsa salubrității din regiunile sărace ale Africii, unde nu există sisteme complexe de canalizare ori stații de epurare a apei. Așa că singura variantă pe care o au oamenii este să-și facă nevoile în natură sau, în cel mai bun caz, să folosească clasicele latrine, care sunt apoi golite pe te miri unde, infestând totul în jur și con­ducând la un mare număr de îmbolnăviri, în special în rândul copiilor.

Hm, interesant :   Conspirația 11 septembrie

Odată documentarea făcută, Bill Gates a decis să apuce taurul de coarne. Convins că o reinventare a toaletelor ar putea salva o jumătate de milion de vieţi pe an, el a cheltuit în acest scop peste 200 de milioane de dolari. În cadrul unei expoziții din 2018, Fundaţia „Bill & Melinda Gates” a pre­zen­tat circa 20 de noi proiecte de toalete şi de instalaţii de procesare a dejecţiilor, care elimină agenţii pa­togeni nocivi şi transformă deşeurile în apă curată şi îngrăşăminte. „Tehnologiile pe care le veţi vedea aici sunt cele mai importante progrese în salubri­ta­te în aproape 200 de ani”, a declarat Bill Gates cu acel prilej.

El a ținut să noteze și că noile metode de tratare a deşeurilor umane pot aduce bani frumoși, noua pia­ţă putând ajunge, până în 2030, să genereze anual șase miliarde de dolari în întreaga lume.

Și acum, să vedem rezulta­tele. După ani de eforturi din partea fun­dației lui Bill Gates, în Africa au răsărit, ce-i drept, pe ici, pe colo, diferite tipuri de toalete de ul­timă generație, care nu mai in­fes­tează mediul și care, în unele ca­zuri, oricât de ciu­dat ar părea, chiar produc apă potabilă. Proble­ma este însă departe de a fi fost soluționată, pentru că producerea noilor sis­teme costă exorbitant de mult. Pentru a da un singur exem­plu, una dintre toaletele de ultimă generație prezentate la expoziție costă 50.000 de dolari.

Gates și poliomielita
Un alt război purtat în decursul timpului de Bill Gates în domeniul sănătății a fost cel cu polio­mie­lita. Această boală infecțioasă virală acută, care poa­te cauza paralizia picioarelor și slăbiciunea muș­­chilor, a devenit una din cele mai temute boli de copilărie din prima parte a secolului trecut. Epidemiile de poliomielită, care izbucneau mai ales pe timpul verii, au mutilat mii de oameni, afectând în special copiii mici. Nu e deci de mirare că în rândul cercetătorilor s-a declanșat o „Mare Cursă”, în vederea dezvoltării unui vaccin care să combată cu succes cumplita boală. În anii ’50, acest dezi­de­rat a devenit realitate, și cazurile de poliomielită la nivel mondial s-au redus, de la sute de mii, la aproximativ o mie de cazuri pe an. Boala nu a putut fi însă definitiv eradicată, ea încăpățânându-se să-și arate colții mai ales în cele mai sărace părți ale lumii, cum ar fi unele zone din Africa sau Orientul Mijlociu.

Atras de subiect, Bill Gates a început din nou a se documenta cât mai temeinic, pentru a înțelege cum e posibil ca poliomielita să tot reapară, atâta vreme cât există un vaccin eficient împotriva ei. Cercetând lucrurile mai îndeaproape, el a constatat, de pildă, în cazul Nigeriei, că aceasta era pur și simplu insuficient de bine cartografiată. Iar cei care mergeau să le facă celor mici vaccinuri, ratau sate întregi, care se transformau apoi în noi focare de poliomielită. În acest caz, problema a putut fi remediată grație tehnologiei, obținându-se relativ rapid hărți mult mai precise.

Dar au existat și alte situații mai dificile. Ca de pildă cele în care diverși lideri îndemnau oamenii să refuze vaccinarea din motive religioase. În Afganistan s-a întâmplat chiar ca voluntarii care vaccinau copiii să devină ținta atentatelor teroriste, pierzându-și viața. În sfârșit, au fost și situații în care campaniile de vaccinare au fost puse în difi­cul­tate sau chiar împiedicate complet, din cauza unor conflicte militare aflate în plină desfășurare.

Hm, interesant :   Teorii ale conspirației care s-au dovedit a fi adevărate

Refuzând să se lase descurajat de situație, Bill Gates a plusat, vorbind public despre eradicarea com­pletă a poliomielitei. Nu a reușit. Eforturile sale și ale altora în acest sens au continuat însă. Iar re­zul­tatele sunt promițătoare. Potrivit paginii oficiale de internet a Organizației Mondiale a Sănătății, fi­nanțată masiv de fundația lui Bill Gates, în 2019 nu s-au mai raportat decât 175 de cazuri la nivel mon­dial, iar în 2020 s-au mai înregistrat cazuri rare doar în Pakistan și Afganistan.

Cum a ajuns Gates să fie acuzat că dorește să reducă populația lumii

Bill Gates, un filantrop prea mult denigrat

Strădaniile lui Bill Gates de a eradica polio­mie­lita, dar și de a combate alte boli cu ajutorul unor vaccinuri, nu au fost scutite de controverse. Ba dim­potrivă. Scandalurile s-au ținut lanț. În presa mondială s-a afirmat, între altele, că medicii indieni dau vina pe miliardarul american pentru o epidemie devastatoare, cauzată de o polio-tulpină dintr-un vaccin care ar fi paralizat 496.000 de copii, între 2000 și 2017. Sau că, în 2014, Fundația Gates ar fi finanțat teste de vaccinuri HPV experimentale pe 23.000 de fete tinere din provinciile indiene înde­păr­tate. În urma vaccinurilor menite să combată can­cerul de col uterin, fetele ar fi suferit efecte se­cun­dare severe, mergând de la tulburări autoimune, până la infertilitate. Șapte dintre ele ar fi murit, cercetătorii finanțați de Bill Gates au fost suspectați de abateri etice grave, precum intimidarea părin­ți­lor fetelor sau falsificarea formularelor de con­sim­țământ. Iar acestea sunt numai câteva exemple pri­vind informațiile care circulă de ani buni în presă, pe marginea activității fundației lui Bill Gates. Exem­plele oferite aici acoperă doar India, însă in­formații de acest tip, clasificate adeseori drept „știri false”, au apărut de-a lungul vremii în multe colțuri ale lumii.

Cea mai gravă acuzație care i s-a adus lui Bill Gates este însă că ar urmări, nici mai mult nici mai puțin, decât să reducă populația lumii. Drept ar­gumente ale oponenților săi slujesc, adeseori, chiar principalele acțiuni întreprinse de fundația carita­bi­lă pe care o conduce de două decenii, alături de soția lui. Aceasta nu doar că a distribuit în țările în curs de dezvoltare unele vaccinuri, despre care gurile rele au afirmat că ar induce sterilitatea, dar a și susținut deschis ideea de planificare familială, prin­tr-o mai largă utilizare a mijloacelor de contra­cepție.

Niciuna dintre acuzațiile care i-au fost aduse nu l-a făcut pe fondatorul Microsoft să dea înapoi. Dimpotrivă. În 2015, Bill Gates a participat la una din­tre conferințele globale TED, care sunt organi­zate de o asociație americană non-profit, în scopul de a răspândi „ideile care merită promovate”. El a aver­tizat cu acel prilej că cel mai mare risc al unei ca­tastrofe globale nu mai este în prezent atât produ­cerea unui conflict miliar de proporții, cât declan­șarea unei pandemii. Unul dintre motive, a explicat el, este că în vreme ce omenirea a cheltuit enorm de mulți bani pentru a contracara pericolul nuclear, ea a investit foarte puțin într-un sistem capabil să stopeze o eventuală pandemie. „Nu suntem gata pentru următoarea pandemie”, a subliniat el, ofe­rind drept exemplu modul în care a fost gestionată epidemia de Ebola, care a izbucnit în 2014 în Afri­ca, infectând 22.495 de oameni și curmând 8.981 de vieți. „Dacă vă uitați la cum au decurs lucrurile în acel caz, problema nu a fost că exista un sistem care nu a funcționat suficient de bine, problema a fost că nu am avut absolut niciun fel de sis­tem”, a declarat Gates în cadrul conferinței. „Data viitoare s-ar putea să nu mai fim la fel de norocoși”, a atenționat miliar­da­rul în urmă cu cinci ani.

„Deci, cred că asta ar trebui în mod absolut să fie prioritatea noastră. Nu e nevoie să ne pa­nicăm. (…). Dar trebuie să ne punem pe treabă, pentru că timpul nu este de partea noas­tră”, a mai subliniat Bill Gates, care a oferit chiar și câteva so­luții punctuale pentru a preveni o viitoare catastrofă. El a propus, între altele, crearea unor sisteme puternice de sănătate în țările sărace, instruirea unui număr suficient de mare de specialiști în domeniul medical, folosirea unor avantaje conferite de armată (de pildă, logistica și capacitatea de deplasare rapidă) și derularea unor si­mulări, pentru detectarea punctelor slabe în sis­temul pe care l-am construit, pentru combaterea unei eventuale pandemii.

Hm, interesant :   Nobilimea Neagră, conducătorii din umbră

Gates, în cursa pentru crearea vaccinului anti-Covid-19

Din 2015 încoace, Bill Gates a continuat să agite apele pe tema pericolului reprezentat de o eventuală pandemie. În 2018, el l-a îndemnat pe președintele Statelor Unite, Donald Trump, să facă o serie de investiții, astfel încât țara să poată face față cu suc­ces unui astfel de scenariu catastrofal. În ianuarie 2019, când noul corona­vi­rus abia începuse să se răspândească, Fundația Gates a oferit 10 milioane de dolari, pentru a veni în sprijinul personalului medical din China și din Africa. În februarie 2020, când se vorbea încă de o simplă epidemie, fondatorul Microsoft a avertizat că s-ar putea să fie vorba de ceva mai grav de atât și a anunțat că fundația sa va investi 100 de miloane de dolari în măsurile necesare unui răspuns global îm­potriva acestui flagel, luat în colaborare cu trus­tul de caritate Wellcome și cu compania Master­card. Iar acum, că predicțiile sale privind izbucnirea unei pandemii s-au adeverit în toată grozăvia lor, Bill Gates nu se mulțumește să finanțeze cercetările pen­tru crearea unui singur vaccin. El își încearcă noro­cul cu șapte. Dar nici așa nu se așteaptă la minuni. „Dacă totul merge perfect, producţia ar putea în­cepe într-un an. Dar pot fi şi doi ani”, a declarat Gates, la CNN.

Mulți îl admiră din toată ini­ma pe Bill Gates, pentru dedi­ca­rea cu care luptă pentru com­ba­terea pandemiei. Îl consideră un filantrop care, întâmplător, este înzestrat nu doar cu o avere fabu­loasă, ci și cu geniu, do­ve­dindu-se util în ducerea la bun sfârșit a cauzelor caritabilile pe care și le asumă. „Avem mare noroc cu el, mai ales în aceste vre­muri tulburi”, spun admi­ratorii săi. Dar alții nu privesc deloc cu ochi buni demersurile multimi­liar­da­rului american. În primul rând, mulți se întreabă cum a putut Gates prevesti apa­riția pan­de­miei? Nu cumva se află el însuși la ori­gi­nea ei? Ironia sorții a făcut ca tocmai avertismen­tul lansat în 2015 să se fi întors împotriva filan­tro­pului. Înregistrarea video cu discursul rostit în urmă cu cinci ani a făcut în ultimele câteva săp­tămâni, pe You Tube, 25 de milioane de noi vizualizări!, ea fiind folosită de adep­ții teoriilor conspirației drept o dovadă că unul dintre cei mai bogați oameni ai planetei a plănuit de la bun început să se folosească de o pandemie, pentru a-și în­stăpâni controlul asupra sistemului glo­bal de sănătate. În pofida dovezilor care demolează această teorie, unii susțin că Gates ar fi obținut în avans până și pa­ten­tul pentru preco­ni­zatul vaccin îm­po­triva Covid-19.

Acuzații au venit chiar și din partea lui Robert F. Kennedy Jr., un nepot al celebrului președinte american Ken­nedy (Nota. Nepotul are doar numele fratelui marelui JFK, tipul e o nulitate)   Adversar înfocat al vaccinării, el a de­clarat pe Instagram că Bill Gates se gră­bește, de fapt, că creeze un vaccin anti-Covid-19 doar din dorința de a ser­vi al­tor interese de afaceri. Însă această acu­za­ție este un mizilic în comparație cu cea venită din par­tea regizorului rus Nikita Mikhalkov, care a de­ve­nit renumit după ce a câș­tigat, în 1995, premiul Os­car pentru cel mai bun film străin. Potrivit lui Mikhal­kov, Bill Gates ar pu­tea căuta să le im­plan­teze oamenilor microcipuri sub pretextul vaccinării, că­utând de fapt să îi con­troleze. La rândul ei, pre­zen­tatoarea Laura Ingra­ham, de la postul american de televiziune „Fox News”, a lansat o teorie, po­tri­vit căreia în spatele apelului lansat de Bill Gates, vi­zând introducerea unor certificate digitale de vac­cinare şi imunitate, s-ar afla motive întunecate. „De­tectarea digitală a fiecărei mișcări făcute de ame­ricani a fost de ani de zile visul globaliștilor”, a scris ea pe Twitter.

Articol publicat de Formula As

Click to rate this post!
[Total: 2 Average: 5]
(Visited 64 times, 1 visits today)

Urmărește-ne pe Facebook:

Lasă un răspuns

2 0

Abonează-te prin mail:

Delivered by FeedBurner